Coroană ceramică

O coroană ceramică de calitate, cu Dentiko

COROANA CERAMICADouă motive principale au românii atunci când consideră că au nevoie de coroane dentare. Cariile netratate la timp și care au afectat aspectul natural al dinților sau chiar au ajuns să-i piardă din acest motiv, precum și dinții fracturați.

Medicii stomatologi că în momentul în care armonia natural dintre dinți și măsele este afectată, prima care are de suferit este calitatea mușcăturii. De asemenea, spațiul rămas liber este pe lângă inestetic, dar și un adevărat depozit pentru tartru și placa bacteriană. Cel mai probabil, dacă te confrunți cu o astfel de problemă, medicul stomatolog îți va spune că o coroană dentară este ceea ce ai nevoie, pentru ca dintele sau implantul afectat să fie acoperit.

Tipuri de coroane dentare

Există mai multe tipuri de coroane dentare, fiecare cu avantajele ei, cu rezistență diferită. Astfel, există coroana ceramică, cea metalo-ceramică, cea din zirconiu – considerată a fi cea mai bună la ora actuală, dar și cea mai scumpă, şi chiar o combinaţie dintre cele două materiale.

Alegerea îți aparține

Dacă nu ești hotărât spre care dintre ele să te îndrepți, nu ezita să ceri sfatul medicului stomatolog. Echipa de la Dentiko, deși este tânără, are o bogată experiență, așa că vei primi cu siguranță cele mai bune recomandări în ceea ce te privește. Vei afla informații prețioase despre rezistența și aspectul fiecărei coroane dentare în parte, și ce pași trebuie să urmezi pentru întreținerea corectă a acestora, pentru a avea parte de durată cât mai mare viață a acestora. Cert este că, la final, alegerea coroanei dentare îți aparține.

Coroana ceramică integrală

O coroană ceramică integrală înseamnă că este alcătuită în totalitate din acest material. Nu veți avea parte de schelet metalic sau de zirconiu și sunt folosite în special când vine vorba de incisivi. Sunt mai puțin rezistente din cauza lipsei acestui schelet de susținere, de aceea nu se recomandă folosirea lor pe molari, responsabili de buna mestecare a alimentelor.

Imită perfect dinții naturali

Potrivit specialiștilor de la Dentiko, o coroană ceramică integrală este alegerea potrivită atunci când vă doriți acoperirea dinților din față și a celor laterali, și are avantajul că poate imita perfect dintele natural. De asemenea, toate caracteristicile acesteia care se referă la transluciditate, transparență sau reflexia luminii sunt extrem de asemănătoare cu cele ale smalțului natural al dinților.

Recomandări coroană ceramică

O coroană ceramică integral se recomandă atunci când se urmărește un aspect estetic deosebit. Cu toate acestea, rețineți că nu are parte de o rezistență sporită, iar punțile integral ceramic nu trebuie să depășească trei elemente, din același motiv.

Coroană ceramică preț

O coroană ceramică integrală este destul de complicat de realizat, deoarece se folosesc tipuri speciale din acest material. Prin urmare, avem de a face cu un cost destul de ridicat. Astfel, o coroană integral ceramică pe dinte natural la Dentiko vă ajunge 1.200 de lei.

Alege Dentiko pentru rezolvarea problemelor tale și de fiecare dată vei reveni aici cu zâmbetul pe buze. Nu vei avea parte de niciun fel de durere pe durata tratamentului, nici chiar anestezia nu te va durea, dar vei fi mulțumit și de calitatea lucrărilor realizate aici. Nu va fi nevoie să apelezi la scurt timp la serviciile altor medici stomatologi pentru a reface lucrările, și nici nu te va costa exagera de mult. De fapt, la Dentiko te vei convinge că nu există situație fără ieșire și este o soluție pentru fiecare dintre problemele dentare cu care te confrunți.