Când vorbim, zâmbim sau mâncăm, dinții noștri sunt vizibili în majoritatea momentelor de peste zi. De aceea e vital să acordăm o importanță deosebită aspectului lor. Împreună cu o igienă corespunzătoare și vizite periodice la dentist, tratamentele vin în sprijinul nostru pentru a avea zâmbetul pe care ni-l dorim.
Dar ce poți face dacă nu ești mulțumit de aspectul dinților tăi sau dacă vrei să ajustezi anumite detalii?
Albirea dentară
Este cel mai simplu mod de a da un refresh danturii tale când simți nevoia de o îmbunătățire. Acest tratament are efect mai mult la nivel estetic, însă datorită substanței folosite în procesul de albire, suprafața dinților devine mai lucioasă, iar filmul bacterian se depune mai greu.
Albirea poate fi făcută atât acasă, cât și în cabinetul dentar, însă noi recomandăm cea de-a doua variantă deoarece se realizează în condiții controlate, de către un specialist. De asemenea, datorită experienței medicului, substanțele folosite în cabinetul stomatologic au o concentrație mai mare și oferă rezultate mai rapide și mai îndelungate.
Avantajele albirii dentare sunt:
procedură rapidă – cu o durată de aproximativ o oră
sigură pentru dinții tăi – tratament adaptat stării de sănătate a dinților și gingiilor tale
rezultate vizibile într-o singură ședință
Dacă te interesează mai multe detalii referitoare la albire, poți descoperi în acest articol.
Alinierea dinților
Acest tratament are denumirea de tratament ortodontic și are efect atât la nivel estetic, cât și la nivel funcțional. Efectele tratamentului ortodontic sunt importante pentru sănătatea ta, dar și pentru îmbunătățirea aspectului zâmbetului. Este de preferat ca tratamentul ortodontic să fie efectuat cât mai curând după identificarea problemei pentru a scurta timpul de tratament, dar și pentru a nu dezvolta alte complicații la nivelul cavității orale și nu numai.
Există mai multe tipuri de aparate dentare, ce pot fi folosite în funcție de gradul de migrare a dinților și de alte afecțiuni existente. Acestea se împart în 2 categorii principale: aparate dentare fixe și aparate dentare mobilizabile (cu gutiere, în cazul adulților și cele din acrilat, în cazul copiilor). Prima categorie se recomandă pentru corectarea problemelor majore sau atunci când aparatele dentare cu gutiere nu pot soluționa problema pacientului. Aparatele dentare cu gutiere sunt recomandate pacienților care au nevoie de corecții minore sau care nu reușesc să adapteze aparatul dentar fix stilului lor de viață.
Dacă nu ești sigur ce aparat dentar ți se potrivește, poți găsi în acest articol mai multe detalii.
Implantul
Are preponderent acțiune la nivel funcțional, însă îmbunătățește și aspectul zâmbetului pacientului. Este un tratament realizat pacienților care au pierdut unul sau mai mulți dinți, implantul fiind piesa ce înlocuiește practic rădăcina dintelui pierdut.
Atunci când medicul dentist împreună cu pacientul decid inserarea implantului dentar, se face în prealabil o evaluare a întregii cavități orale: în primul rând se identifică și tratează eventualele probleme ale dinților vecini. În al doilea rând, se determină dacă există suficient spațiu și os pentru a susține acest implant. Dacă în urma consultului și analizei investigațiilor (de obicei se recomandă radiografii și CBCT pe zona respectivă) pacientul îndeplinește condițiile necesare și are starea de sănătate generală corespunzătoare, medicul va insera implantul.
Există și cazuri în care este nevoie de refacerea țesutului osos înaintea procedurii propriu-zise de inserare implant. Aceste cazuri sunt întâlnite mai ales dacă a trecut ceva timp de când dintele a fost îndepărtat. În cazul în care medicul observă acest lucru, îl va informa pe pacient referitor la protocolul de tratament.
Dacă urmează să îți fie inserat un implant dentar sau nu ești sigur dacă ți se potrivește acest tratament, în acest articol găsești mai multe informații despre implant.
Aspectul și sănătatea dinților tăi nu trebuie amânate. Imediat ce ai identificat o posibilă problemă, discută cu medicul tău dentist simptomele și alegeți împreună tratamentul potrivit. La Dentiko găsești medici din diverse domenii precum ortodonție, chirurgie sau parodontologie, pentru a te bucura de o abordare multidisciplinară a problemelor ce pot apărea.