Ortodontia ca ramura a medicinei dentare a aparut initial ca un mod de corectare a malocluziilor dentare(aliniere deficitara a dintilor), insa in societatea contemporana scopul ei a devenit obtinerea unei pozitii optime a tesuturilor moi faciale, deci imbunatatirea esteticii faciale concomitent cu obtinerea unei ocluzii(muscaturi) functionale.
Modalitatea principala prin care se poate ajunge la atingerea acestor obiective este cu ajutorul aparatele ortodontice. Acestea sunt de 2 tipuri:
- 1. Aparate fixe: cimentate sau colate pe dinti, sunt purtate asadar permanent si utilizate preponderent in tratamentul tardiv(adolescenti si adulti), dupa incheierea proceselor de crestere. Ele realizeaza miscari dentare in spatiul existent pe arcadele dentare sau creat prin extractii ori stripping(reducerea din latimea dintilor). Prezinta avantajul redresarilor dentare mai rapide, micsorand astfel durata tratamentului, dezavantajul fiind ca, in lipsa unei igienizari corecte, sunt facilitate problemele odontale(carii si in final afectarea nervului dentar) si parodontale(cu tesutul de sustinere al dintelui in os).
In functie de materialul utilizat pentru fabricarea lor, acestea pot fi metalice sau estetice(safir sau ceramica), iar in functie de modul de angajare a arcului in slotul bracketului pot fi normale(conexiunea se face prin ligaturi elastice sau metalice) sau autoligaturante(arcul este blocat in slot cu ajutorul unei clapete; sunt aparate cu frictiune minima ce permit o deplasare dentara mai rapida). Ambele determina aceleasi tipuri de miscari dentare, diferenta fiind evident de estetica, rezistenta(cele fizionomice se pot sparge, in timp ce aparatele metalice se pot desprinde, putand insa fi aplicate la loc daca nu au suferit modificari) si durata a tratamentului ortodontic(cu cateva luni mai mare in cazul celor estetice).
- 2. Aparatele mobile (libere in cavitatea bucala-folosite preponderent la copiii in perioada de crestere) si mobilizabile(de tipul placilor ortodontice, ancorate prin crosete de sarma sau alignere-lor ancorate prin frictiune mecanica): pot fi indepartate in orice moment de medic sau pacient, permitand realizarea unei igiene riguroase. Prin purtarea intermitenta se pare ca ofera tesutului perioade de repaus absolut necesare unor rezultate cu stabilitate mare in timp. Dezavantajul survine tocmai din aceasta libertate a pacientului de a indeparta aparatul, existand riscul ca acesta sa nu il poarte cat este necesar(minim 16-20 de ore pe zi) si rezultatele sa intarzie sa apara.
Responsabilitatea alegerii aparatului dentar ii revine in principiu medicului ortodont, acesta urmand sa faca o recomandare in functie de particularitatile planului de tratament individualizat si impreuna cu pacientul sa aleaga cea mai buna convenabila solutie.